Yupiiii 2013

a

 

“Lumea toata e o scena”, spunea Shakespeare. Nimic mai adevarat, dupa parerea mea. Fiecare suntem actori pe scena vietii, desi cei mai multi dintre noi nu ne dam seama. A fi actor in adevaratul sens al cuvantului implica insa mult mai mult decat simpla existenta. Cu toate ca nu stiu inca ce inseamna “adevaratul sens al cuvantului”, de ceva timp pot spune ca am facut cunostinta cu Teatrul. L-am dorit, l-am mirosit, l-am inspirat, l-am tinut bine in piept (si inca il mai tin), l-am si expirat putin spre alti doritori de mirosul lui iar acum astept sa fiu patrunsa pana in maduva oaselor de savoarea lui. Teatrul inseamna pentru mine, in primul rand Daruire. Relatie. Simt. Atentie. Inventivitate. Orientare. Putere. Munca si Perseverenta. Teatrul este cea mai complexa arta intrucat le include pe toate celelalte. Teatrul m-a ajutat pana acum , de 9 ani, sa ma pot exprima clar, tare si rar in fata unui auditoriu, sa scap de emotii , sa capat curaj, sa ma desprind din cotidian. Teatrul m-a invatat ce inseamna sa visez. Mi-a deschis ochii spre cine pot fi. Mi-a dat incredere in mine si mi-a deschis noi perspective despre viata. Viata nu e un dat firesc, e un dar. Nu e un lucru banal, ci o comoara. Si ce trebuie sa facem cu o comoara?Nu sa o risipim, nu sa o ponegrim, nu sa o ducem in nefiinta. Ci sa o pretuim. Asta face Teatrul in lume.  Ii da viata!


291710_409808529088563_121181791_n

De mica am avut o atractie in a asterne pe hartie randuri calde care,mai tarziu m-au facut  sa-mi dau seama ca de fapt imi aduc o liniste interioara atat de profunda.

Imi place frumosul,traiesc prin teatru,  porii mei sigur respira  teatru ,as  manca  teatru, as canta teatru, ma rasfat cu teatru, visez teatru, ma trezesc  gandindu-ma la teatru,intreaga-mi viata mi-e ca un teatru…

De cele mai multe ori ma regasesc in lucrurile simple…dar de fiecare data ma regasesc in teatru;care nu este un lucru atat de simplu dar devine cel mai usor de pe fata pamantului atunci cand depun  multa munca, iubire, disciplina, pasiune, devotament  si un strop de amuzament.Am ajuns in stadiul cand teatrul,alaturi de cei dragi sufletului meu inalta sperante si dau sens vietii mele.

Vreau sa cred despre mine ca sunt o persoana puternica, ”MARE”, cu picioarele pe pamant, cu o piele de rinocer si ca nimic nu ma poate rani. Nimic! Imi place sa cred asta! Si de cele mai multe ori reusesc ,iar spusele mele devin realitate…

Un mod de a trai este teatrul pentru mine… De la o ora banala de chimie a inceput basmul ; eram in clasa a VII-a cand d-na profesoara m-a intrebat daca mi-ar placea sa particip la preselectii la teatru. Mintea mi-a fugit in secunda urmatoare la celebritate si tot ce implica aceasta,insa dupa ce m-am gandit mai bine , mi-am zis ca nu e pentru mine si am refuzat politicos,dar dumneai a insistat asa ca, saptamana urmatoare „iata-ma-s la preselectii”. Emotionata, tremurand din toate incheieturile,uitand si versurile poeziei „Mama ” de George Cosbuc ( cea cu care trebuia sa-i conving pe „jurati” ) . In cele din urma , trecusem de primul pas, iar curand aveam sa aflu ca am fost selectata!  Iar povestea de acum incepe…

Doi ani de zambete colorate, de lacrimi copilaresti, de texte interpretate in fel si chip,de cantece pline de viata, de sute de exercitii de dictie,momente in care mi-am zis ca e ultima intalnire la care particip pentru ca domnul profesor avea pretentii sa fim cat mai aproape de perfectiune si plecam lacrimand de acolo,dupa 8 ore de repetitii care treceau zburand ,abia mai tarziu dandu-mi seama ca asta m-a ajutat pe mai departe ,asta a urmat: etapa de pregatire pentru spectacole…

Am debutat in spectacole de poezie interpretand „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie?” bucurandu-ma de primele aplauzele si primele „Felicitari, a fost foarte bine !”

A urmat primul spectacol  „O regretabila confuzie” care s-a bucurat de un real succes, devenind , alaturi de colegii din trupa mici vedete ale orasului Roman.

Vanzand ca avem potential am ridicat stafeta si am trecut de la spectacolele de poezii prezentate in scoli,licee si diverse localuri la pregatirea unui spectacol cu care ne puteam prezenta la festivalurile din tara. Dupa jumatate de an intens de munca,ne-am luat inima in dinti si ne-am inscris la Festivalul de Teatru “I.L.Caragiale”din Ploiesti.

DAAAAAAAAAA !!! Acolo a fost locul in care am declarat iubire vesnica teatrului… un public impresionant,o atmosfera de nedescris ,asta ne-a ajutat sa obtinem marele premiu ca trupa si primul meu premiu individual pentru cel mai bun personaj feminin in rol principal ! Cred ca nici nu am constientizat, decat mult mai tarziu ,ce am reusit sa fac !!  Au urmat festivaluri in toata tara Sinaia, Piatra Neamt, Falticeni , Alexandria , Cluj si bineinteles premii mai mult decat frumoase; Faima pe care o capatasem nu mi s-a urcat la cap, nici interviurile si emisiunile la care participam, din contra ma ambitionau sa devin din ce in ce mai buna,caci n-a fost greu sa ajung in varf,greu era sa ma mentin acolo!  Si reuseam , fara lipsa de modestie (caci modestia de pentru cei care nu au cu ce se lauda )!

La terminarea liceului a trebuit sa ma despart de trupa, vrand sa-mi creionez un viitor,urmand o facultate,in capitala. Zis si facut !

Pe langa greutatile inevitabile intampinate pe parcusului timpului, am avut parte de povesti minunate care continuau firul neintrerupt al basmului ce incepusem sa-l scriu cu atat de multa daruire in urma cu 7 ani…

Poate parea plictisitor pentru unii ce-am scris insa am derulat firul povestii cele mai frumoase din viata mea si am asternut aceste randuri cu mare drag si emotie.

Teatrul va ocupa ,deci, ca si pana acum  o mare parte  in inima mea !

Asa ca,dragi cititori, hai la teatru si nu veti regreta! Veti pleca de acolo cu o incarcatura sufleteasca neasteptat de puternica si nici nu o sa ajungeti acasa ca ati dori sa va intoarceti ! Vizionare placuta deci !!


1005916_435838536513481_424591665_n
Cineva spunea ca actoria e un mod de viata, un mod de a gandi,altcineva spunea ca actoria vine de la actiune. Pentru fiecare inseamna altceva si totusi e acelasi lucru. Nu poti sa incadrezi actoria intr-o stiinta fixa ca sa poti sa-i dai o definitie.
In cariera de actrita nu te plictisesti, toata ziua la birou completand hartiute peste hartiute, poti fi avocat poti fi astronaut, asta e frumusetea teatrului diversitatea.
Mi-ar placea sa joc pe Broadway pt ca imbina foarte bine muzica,dansul si actoria.
Muzica a fost prima in viata MEA, dar am descoperit pe parcurs ca si actoria ma atrage.


 

943585_554833651226814_980021765_n

 

Pentru mine teatrul este un mod placut de exprimare.

Imi place sa interpretez personaje si sa imit oamenii din viata reala, pe care ii cunosc. Prefer sa-i  fac pe oameni sa rada si sa isi aduca aminte de mine cu placere.

Intrarea la Liceul de Arte Dinu Lipatti, la sectia “Arta actorului” a fost o veste buna pentru mine si o usurare inaintea examenului national. Desi am fost speriat de probe, am reusit sa uimesc juriul cu optimismul si talentul pe care il am, demostrand ca sunt un elev demn de acest liceu. Nici norocul n-a lipsit, dar in mare parte au fost munca si efortul depus.

Eu consider ca daca stii sa iti pastrezi calmul, sa gandesti limpede si iti place actoria poti sa intri in acest liceu, unde colectivul este unul minunat si in care gasesti numai artisti.

Desi vreau sa ma fac regizor de film am ales acest liceu pentru ca pot sa imi imbunatatesc cunostintele despre actorie, scenografie si pot sa-mi incep activitatea chiar din timpul liceului.

Cu cateva luni in urma am intrat intr-un colectiv minunat la Teatru Corifeu. Acolo am putut sa invat mai multe despre actorie, despre munca in echipa si am reusit sa-mi inving emotiile la concursurile la care am fost.

 


 

Ralu Bontea

Unele vise nu vor sa dispara. Poate se retrag o perioada – atunci cand in mod constient, dar fara tragere de

inima, le ascunzi in cate un colt al mintii si al inimii tale, pentru a lasa loc obiectivelor strategico- realiste

legate de viata si cariera, care mai mult iti sunt impuse la o varsta frageda si despre care altii iti spun ca asa

e mai bine – dar nu dispar cu adevarat. Ele tin de partea aceea idealista, frumoasa a copilariei, de speranta

ca intr-un fel totul trebuie sa iasa cum iti doresti tu, ca se va intampla un miracol si dorinta ti se va infaptui.

Asa este si cu actoria pentru mine. Visul de a fi actrita nu a aparut peste noapte, ci se trage din scenetele

amuzante si monoloagele de la serbarile de la scoala, din cursurile din liceu, dar si din glamourul filmelor

de la Hollywood. Dar daca ar fi fost doar atat, ar fi ramas in categoria viselor din copilarie, alaturi de

dorinta de a fi tenismana profesionista, paleontolog si astronom. :) In schimb, in ultima vreme, de cand am

redescoperit cu bucurie jocul pe scena, acest simplu vis s-a transformat in ceva concret, mai bine definit,

mai intai intr-o mare pasiune si apoi in ceva mai mult. Am constientizat ca in sfarsit am gasit ce imi place cu

adevarat sa fac.

Nu pot spune sigur ca doar asta voi face pe viitor, pentru ca sunt prea multe necunoscute, dar pot sa

incerc. Oricum sunt interesata de atatea lucruri incat nu pot percepe sa ma limitez la unul singur, sa am

doar un tip de cariera, intr-un singur domeniu sau la un singur loc de munca, cand stiu ca sunt capabila

de mult mai mult si imi doresc sa arat asta intregii lumi. Voi folosi un citat din cantecul « The Sunscreen

Song », pe care l-am folosit si intr-un speech la terminarea liceului si care, ciudat, e inca valabil : ” Don’t

feel guilty if you don’t know what you want to do with your life. The most interesting people I know didn’t

know at 22 what they wanted to do with their lives. Some of the most interesting 40-year-olds I know still

don’t.”

Actoria m-a reajuns din urma pe furis, cand nu ma asteptam, desi stiam ca o lasasem undeva ascunsa si

ca astepta doar momentul prielnic sa iasa iar la suprafata. Si parca e tot ce mi-am dorit si am asteptat, nu

mai imi vine sa ii dau drumul. E ca atunci cand dai peste un om deosebit, mai maret decat tine, pentru care

ai o mare admiratie si dragoste, si pe care nu vrei sa-l mai lasi sa plece niciodata, iar pe de alta parte te

gandesti daca poti vreodata sa i te masori cu adevarat.

Ca orice lucru maret, actoria este o mare provocare pentru mine, dar mi-au placut mereu provocarile. Ma

enervez cand ceva nu-mi iese, ma necajesc, dar ma ridic si continui, pentru ca imi place prea mult. I-am

spus de curand profesoarei mele, Gabriela Ionita, dupa a doua sau a treia reprezentantie a spectacolului

Gaitele : « putem sa facem asta in fiecare seara ? » Pentru ca oricat te oboseste fizic un spectacol, nu o

simti, simti pana la urma doar euforia de a juca si satisfactia unui spectacol reusit.

Iubesc scena. Dupa ce trec emotiile de la inceput, totul devine foarte frumos. Uiti de public si te

concentrezi pe actiunea din piesa, incerci, pe cat posibil, sa uiti de tine si sa te identifici cu personajul, sa te

lasi cuprins cu totul. Aceasta e tinta suprema pentru un actor. Totul vine de la sine, dupa.

Ca nu va fi usor sunt prea constienta. Sunt constienta de propriile limite, de realitatea crunta, de tot.

Timiditatea din copilarie ma urmareste inca, desi am invatat cu timpul, constient, sa o inving si cine ma

cunoaste nu ar crede, cel putin din prima, ca sunt inca timida. Inca ma lupt cu ea. La cat e de timida, e

al naibii de puternica. Ma lupt si cu lenea, ce nu are ce cauta in aceasta ecuatie, daca vrei sa ai succes.

La acestea se adauga ceva care apare pe masura ce cresti si te maturizezi si te modeleaza societatea :

frica –de nou, de penibil, de esec. Frica este si mai puternica decat timiditatea si lenea si cel mai puternic

adversar in aceasta meserie.

In plus fata de toate acestea am si ceva de demonstrat. Pe langa dragostea pentru aceasta meserie care

ma indeamna sa continui, am ceva de demonstrat mie si tuturor –ca pot si ca trebuie sa fiu luata, intr-o zi,

in serios ca actrita profesionista. Nu ma pot multumi sa fiu o amatoare. Eu imi doresc mereu sa fiu cea mai

buna in tot ce fac si ma straduiesc in sensul asta.

Si acum, cand scriu randurile astea, ma intreb daca fac alegerea cea buna, imi pun o suta de intrebari cu

privire la ce va fi, dar stiu un singur lucru : daca nu incerc macar si nu fac pasul asta, voi regreta toata viata.

 


 

Captură

Teatrul este indeplinirea unei fantezii: sa ma pun in centrul propriei mele vieti. Sa ma preocupe cine sunt, cum arat, cum vorbesc, cum ma port – si asta nu pentru ca trebuie sa respect nu stiu ce cod de conduita, sau pentru ca moda sau societatea imi cer ceva nume, ci din datorie fata de mine. A face teatru este echivalent cu a iti datora respect siesi. Pentru ca numai atunci, am eu impresia, poti sa joci asa cum se asteapta si ceilalti de la tine.

Comments are closed.